Douăzeci de ani de la epurarea etnică

Timbrul poartă titlul „Douăzeci de ani de strămutare forțată 1945-1965”, emis de Deutsche Bundespost în 28 iulie 1965. Pe timbru apar oameni care părăsesc un loc, încărcați, mergând într-o coloană – imaginea evocă deplasarea, migrația forțată, pierderea, suferința.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu înfrângerea Germaniei naziste, s-a produs o reconfigurare politică și teritorială masivă în Europa Centrală și de Est. Granițele s-au mutat, sfera de influență sovietică s-a extins, iar guvernele noilor state, susținute de Aliați, au pus în aplicare politici de „purificare” etnică, de modificare a demografiei prin expulzarea germanilor etnici din teritoriile care nu mai făceau parte sau nu se considerau parte a unei Germanii politice sau etnice.

Aceste politici au fost motivate de diverse factori:

• resentimentele pentru atrocitățile naziste, care au generat o dorință de revanșă și neîncredere sporită față de comunitățile germane locale, văzute (uneori nedrept) ca colaboratoare sau complice prin apartenență etnică;

• nevoia de securitate: guvernele est-europene și Aliații au considerat că mixul etnic poate conduce la instabilitate politică;

• revendicări teritoriale și schimbări de frontieră: zone precum Silezia, Prusia de Est, Pomerania, Sudeții etc., care fuseseră germane sau avuseseră minorități germane semnificative, au intrat sub administrație poloneză sau cehoslovacă etc., după conferințele de la Yalta și Potsdam.

În total, conform surselor istorice respectabile, aprox. 12-14 milioane de germani etnici au fost forțați să părăsească casele lor, să fugă sau să fie expulzați între 1944-1950.

Dintre aceștia, estimările de decese în timpul deplasărilor variază între 500.000 și 2.000.000 de persoane (foame, boli, violență, condiții de transport etc.).

Țări implicate

Iată câteva dintre statele implicate și modul cum s-a desfășurat procesul acolo:

• Polonia: zone foste germane (peste Oder-Neisse) au devenit teritorii poloneze, populația germană a fost expulzată sau a fugit în masă.

• Cehoslovacia: Sudeții (populație germană) au fost supuși expulzării – atât fugi „libere” cât și deportări organizate.

• Ungaria: guvernul a decis expulzarea unora dintre germanii etnici, confiscarea proprietăților etc. Aproximativ 185.000 au fost deportați între 1946-48.

• Iugoslavia, țările baltice: de asemenea comunități germane, unele expulzate, altele emigrând sau fiind forțate să plece – politici mai largi regionale de restructurare etnică.

Critici, ambiguități și memorie

Estimările variază mult, în funcție de sursă, definiția „expulzaților”, dacă include doar cei deportați oficial sau și cei care au fugit preventiv, morți în timpul fugii etc.

Politicile nu au fost uniforme: în unele cazuri expulzările au fost organizate „legal” prin acorduri internaționale (ex: conferințele de la Potsdam), în altele au existat „wild expulsions” – violente, necontrolate.

Timbrul emis în 1965 este parte dintr-o serie de acte de memorie oficială în Germania de Vest care încercau:

• să păstreze în conștiința publică suferințele germanilor expulzați;

• să creeze o identitate a „expulzaților germani” în societate;

• să susțină revendicări morale, uneori politice, de despăgubiri, recunoaștere, bunăstare socială pentru cei strămutați;

• să sublinieze că nu toate victimele războiului au fost germani, dar că germanii etnici din est au suferit masiv, în proporții pe care unii le consideră injust semnificative.

Timbrul este o amintire vizuală, simbolică a unei tragedii demografice și morale care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial: milioane de oameni etnici germani, legați de locuri vechi de sute de ani, au fost forțați să se mute, să își părăsească casele, să își piardă bunuri, uneori și viața — nu pentru fapte personale, ci pentru identitatea lor etnică.